Teoria schimbului social (sub Reinforcement): -asumă libertatea de alegere și situațiile care necesită luarea deciziilor; analiza cost / beneficiu – oamenii sunt hedonisti – incearca sa maximizeze recompensele si sa minimizeze costurile – privesc relatiile sociale in primul rand ca schimburi de bunuri si servicii intre persoane – includ aici teoria echitatii ca: prezicerea conditiilor in care oamenii incearca sa-si schimbe sau sa-si restructureze relatiile ; o stare de echitate există într-o relație atunci când participanții consideră că recompensele pe care le primesc sunt proporționale cu costurile pe care le suportă

Teoria schimbului social este o perspectivă socială psihologică care explică schimbarea socială și stabilitatea ca proces de schimburi negociate între părți. Teoria schimbului social susține că toate relațiile umane sunt formate prin utilizarea unei analize subiective cost-beneficiu și compararea alternativelor. De exemplu, atunci când o persoană percepe costurile relației ca fiind mai mari decât beneficiile percepute, atunci teoria prezice că persoana respectivă va alege să părăsească relația.

Permuatările timpurii ale teoriei schimbului social provin din Gouldner (1960) ) norma de reciprocitate, care susține pur și simplu că oamenii trebuie să returneze beneficiile acordate lor într-o relație. Modificările ulterioare aduse acestei teorii concentrează atenția asupra dezvoltării relaționale și regulilor de întreținere (vezi Murstein și colab.)

Pentru teoreticienii schimbului social, atunci când costurile și beneficiile sunt egale într-o relație, atunci acea relație nu este echitabilă. Noțiunea de echitate este o parte esențială a teoriei schimbului social.

Teoria schimbului social este intim legată de teoria alegerii raționale și prezintă toate ipotezele sale principale.

Teoria alegerii raționale este un mod de a privi deliberările între o serie de cursuri de acțiune potențiale, în care „raționalitatea” unei forme sau a altor forme este utilizată fie pentru a decide ce curs de acțiune ar fi cel mai bine de luat, fie pentru a prezice ce curs de acțiune va avea de fapt O astfel de perspectivă se regăsește în modele atât pentru comportamentul uman, cât și pentru comportamentul entităților neumane, dar totuși potențial raționale, cum ar fi corporațiile.

Evident, ceea ce este considerat „rațional” are o importanță principală aici . Acest lucru variază în funcție de context:

• Înțelesul tehnic în economie se referă la preferințe: preferințele sunt definite ca fiind raționale dacă sunt complete și tranzitive. Adică, factorul de decizie este capabil să compare toate alternativele și că aceste comparații sunt consistente.
• Dacă este implicată incertitudinea, atunci axioma independenței este adesea asumată pe lângă preferințele raționale.
• Raționalitatea poate însemna, de asemenea, că factorul de decizie alege întotdeauna cea mai preferată opțiune, ca în Problema de maximizare a utilităților.

Adesea, pentru a simplifica calculul și a ușura predicția, unele destul de nerealiste se fac presupuneri despre lume. Acestea pot include:

• O persoană are informații precise despre exact ce se va întâmpla la orice alegere făcută. (Alternativ, o persoană are o distribuție de probabilitate fiabilă, care descrie ce se va întâmpla în cadrul oricărei alegeri făcute.)
• O persoană are timp și capacitate de a cântări fiecare alegere în raport cu orice altă alegere.
• O persoană este pe deplin conștient de toate opțiunile posibile.

Ipoteze precum acestea au stârnit critici din mai multe tabere. Unii oameni au încercat să creeze modele de raționalitate mărginită, care încearcă să fie mai mult plauzibile psihologic fără a renunța complet la ideea că un fel de rațiune stă la baza proceselor decizionale.

De ce teoria alegerii raționale?

O întrebare care poate fi pusă este de ce oamenii încearcă să-și bazeze modelele pe concepte precum „rațiune”, „preferințe” și ceea ce este implicat de ei, liberul arbitru. Câteva motive potențiale:

• Ei văd oamenii ca ființe „raționale” și, astfel, cred că un model în care sunt reprezentați ca atare ar trebui să fie în mod rezonabil corect
• Supoziții ale raționalității au proprietăți formale utile

Diferenți cercetători au găsit unele limite ale acestei teorii, sub denumirea de raționalitate mărginită, un element folosit de exemplu în economia comportamentală.