Munții Atlas din Africa de Nord sunt una dintre cele mai mari centuri montane intracontinentale din lume. În ciuda dimensiunii acestui orogen, evoluția cinematică și tectonică de bază a Munților Atlas nu a fost până acum bine înțeleasă. Acești munți s-au format la sute de kilometri de marginile plăcii active. Formarea Munților Atlas a fost puternic influențată de un sistem de rift intracontinental anterior mezozoic. Acest sistem de rupturi se întindea pe jumătate din continentul african și avea o lățime mai mare decât Marea Roșie. Acest studiu și-a propus să sintetizeze datele existente și studiile Munților Atlas și să integreze aceste date cu noi date geologice, geofizice și de teledetecție. Construirea unei hărți tectonice a fost întreprinsă pentru a defini unitățile tectonice și terenurile din Africa de Nord. Delimitarea acestor regiuni permite studierea modului în care acestea au interacționat în timpul evoluției cinematice a sistemului Atlas. Lucrările de teren geologice au fost întreprinse pentru a studia cinematica tectonicii de inversiune și pentru a construi un transect geologic-geofizic echilibrat. Transectul sugerează scurtarea peste orogen (36 km) a fost realizată prin împingerea de-a lungul detașărilor la mai multe niveluri din scoarța superioară. Rocile sedimentare Syn-rift și post-rift au fost ridicate de reactivarea defectelor normale Synrift și a defectelor de forță cu piele subțire nou formate. O restaurare a secțiunii transversale deformate indică faptul că bazinul original al riftului Atlas avea o lățime de aproximativ 113 kilometri. Scurtarea peste Munții Atlasului Înalt a dus la o partiționare a tulpinii, cea mai mare magnitudine a scurtării având loc de-a lungul marginilor Munților Atlasului Înalt. Împărțirea tulpinii poate implica transferul scurtării de la margini la adâncimi superficiale, la scoarța mijlocie-inferioară din regiunea centrală a orogenului. Împingerea în Munții Atlasului Înalt este bivergentă, cu împingeri care se scufundă spre sud de-a lungul marginii nordice, iar spre nord sunt defecte de scufundare spre sud. Prezența unor geometrii structurale preexistente, cum ar fi zonele de acomodare, rampele de defect, releele de defecțiune și defectarea în eșalon formate prin procese de rift vor avea un efect asupra câmpurilor de solicitare de compresiune ulterioare generate de convergența plăcilor și alte procese tectonice. Plierea suprapusă care este disarmonică poate fi de fapt o caracteristică unică a sistemelor de rift inversate care duc la centuri montane intracontinentale.