Hotărârea Gibbons v. Ogden

Rezultatul acestui caz a fost o hotărâre în favoarea recurentului, pe baza instanței Curții constatând că comerțul recurentului și al apelatului se ridica la comerțul interstatal și că, în temeiul clauzei privind comerțul, un astfel de comerț putea fi reglementat doar de Congres și nu de statul New York. Curtea a constatat că reglementarea statului New York privind licențele pentru navigație era neconstituțională, deoarece atribuia puterea de a reglementa comerțul interstatal unui stat atunci când Clauza privind comerțul a rezervat această putere guvernului federal. Curtea a examinat dacă simplul transport pe apă – pe care curtea l-a numit „navigație” – a constituit un „comerț” astfel încât reglementarea acestuia să intre sub puterea de a reglementa comerțul interstatal.

Curtea a concluzionat că navigația era un „comerț” între liniile de stat și, prin urmare, făcea parte din comerțul interstatal. Din acest motiv, Curtea a motivat că guvernul federal deținea dreptul exclusiv de a reglementa licențele și drepturile de a călători pe calea navigabilă New York-Elizabethtown. A menționat că nici o „putere concurentă” nu se odihnea în state atunci când guvernul federal reglementa comerțul interstatal. Adică, a recunoscut că puterea de a reglementa comerțul interstatal este „concurentă” până când Congresul acționează pentru reglementarea unui instrument de comerț interstatal. Curtea a detaliat că baza acestei cerințe din Clauza privind comerțul a fost dorința, în anii 1780, de a stabili un corp „uniform” de reglementări comerciale. Curtea a recunoscut cum, în temeiul clauzei supremației din Constituție, actele Congresului au înlocuit legile statului. Acesta a detaliat modul în care acest lucru a fost cazul, chiar dacă subiectul legii era în puterea statului de a reglementa. În acest fel, licența federală a lui Gibbons a înlocuit licența de stat din New York a lui Ogden. Lui Ogden nu i s-a acordat ordonanța împotriva Gibbons.

Hotărârea Curții a abordat, de asemenea, argumentul potrivit căruia scenariul din acest caz – acela al licențelor concomitente de stat și federale pentru căile navigabile – era analog cu cazul brevetelor concurente de stat și federale. Apelații au susținut că, deoarece statele pot atribui brevete și le pot recunoaște ca valabile, statele pot, de asemenea, să acorde licențe pentru căile navigabile și să le recunoască ca valabile. Curtea nu s-a pronunțat în mod explicit asupra acestei chestiuni, însă a sugerat că cazul brevetelor nu era o analogie validă. S-a motivat că, în timp ce statele pot avea în general dreptul de a elibera brevete drept drepturi asupra unor proprietăți specifice, statul în acest caz a încercat să acorde un drept în ceea ce privește ceva care a fost indisolubil legat de comerțul interstatal.