Conceptul de învățare este destul de cuprinzător, deoarece acoperă un o gamă largă de activități. În multe cărți, teoriile învățării sunt, de asemenea, considerate ca tipuri de învățare. Teoriile învățării sunt un set organizat de principii care explică modul în care indivizii obțin, rețin sau amintesc cunoștințele învățate. Teoriile învățării stabilesc cadrul conceptual pentru a explica modul în care absorbția, procesarea și păstrarea informațiilor au loc în timpul învățării. Învățarea umană este influențată de o gamă de factori precum emoțional, cognitiv, experiențe anterioare și factori de mediu. Teoriile învățării prescriu formatul sau metodologiile corecte de învățare pentru a face învățarea eficientă și mai impactantă.

La începutul secolului al XX-lea, mulți psihologi au devenit din ce în ce mai interesați să înțeleagă relevanța învățării dintr-o perspectivă științifică. Pentru o orientare științifică, studiul psihologiei a acordat importanță doar acelor variabile care erau cuantificabile și măsurabile. Influențele de mediu precum, întăririle, asocierile, observațiile și pedepsele influențează procesul de învățare. Teoriile cheie ale învățării sunt condiționarea clasică, condiționarea operantă și învățarea socială. Să analizăm mai îndeaproape toate aceste trei teorii majore ale învățării.

Teoria și învățarea condiționării clasice

Premisele cheie ale teoriei condiționării clasice au fost stabilite de fiziologul rus numit Ivan Pavlov, care a descoperit mai întâi principiile cruciale ale teoriei învățării clasice cu ajutorul unui experiment făcut pe câini pentru a studia procesele lor digestive. Premiul Nobel din 1904, în timp ce studia procesele digestive la câini, a dat peste o observație foarte interesantă în timpul experimentării sale. El a observat că subiectul său va începe să saliveze văzându-l pe asistentul de laborator cu paltoane albe intrând în cameră înainte de a fi hrănit. Deși descoperirea lui Pavlov este inițial o descoperire accidentală, dar mai târziu, cu ajutorul experimentelor sale, teoria condiționării clasice a apărut. Teoria sa de condiționare clasică a jucat un rol crucial în explicarea conceptelor psihologice importante, cum ar fi învățarea, și a stabilit în același timp bazele școlii comportamentale de gândire. Comportamentul se bazează pe două ipoteze majore:

1. Învățarea are loc ca urmare a interacțiunilor cu forțele de mediu.
2. Forțele de mediu joacă un rol cheie în conturarea comportamentului. .

Conform teoriei condiționării clasice a lui Pavlov, învățarea are loc datorită asocierii care se stabilește între un stimul anterior neutru și un stimul natural. Trebuie remarcat faptul că condiționarea clasică plasează un stimul neutru în fața reflexelor naturale. În experimentul său, el a încercat să asocieze stimulul natural care este mâncarea cu un sunet de clopot. Câinii ar saliva cu apariția naturală a hranei, dar după asocieri repetate, câinii au salivat doar auzind sunetul clopotului singur. Teoria condiționării clasice se concentrează pe comportamente automate și naturale.

Principiile cheie ale teoriei condiționării clasice

1. Achiziție: Aceasta este etapa inițială a învățării în timpul căreia un răspuns este stabilit mai întâi și apoi consolidat treptat. În timpul fazei de achiziție, un stimul neutru este asociat cu un stimul necondiționat care poate declanșa sau genera automat sau natural un răspuns fără nicio învățare. Odată ce această asociere este stabilită între stimulul neutru și stimulul necondiționat, subiectul va prezenta un răspuns comportamental care este acum cunoscut sub numele de stimul condiționat. Odată ce un răspuns comportamental este stabilit, același lucru poate fi întărit sau întărit treptat pentru a vă asigura că comportamentul este învățat.
2. Extincție: Se așteaptă ca dispariția să aibă loc atunci când intensitatea unui răspuns condiționat scade sau dispare complet. . În condiționarea clasică, acest lucru apare atunci când un stimul condiționat nu mai este asociat sau asociat cu stimulul necondiționat.
3. Recuperare spontană: Când un răspuns învățat sau un răspuns condiționat reapare brusc după o scurtă perioadă de odihnă sau reapare brusc după o scurtă perioadă de dispariție, procesul este considerat ca o recuperare spontană.
4. Generalizarea stimulului: este tendința stimulului condiționat de a evoca un tip similar de răspunsuri odată ce răspunsurile au fost condiționate, ceea ce are loc ca urmare a generalizării stimulilor.
5. Discriminarea stimulului: discriminarea este capacitatea subiectului de a discrimina între stimuli cu alți stimuli similari. Înseamnă să nu răspunzi la acei stimuli care nu este similară, ci să răspunzi doar la anumiți stimuli specifici.

Teoria condiționării clasice are mai multe aplicații în lumea reală. Este util pentru diverși antrenori de animale de companie pentru a-i ajuta să își antreneze animalele de companie. Tehnicile de condiționare clasică pot fi, de asemenea, benefice pentru a ajuta oamenii să facă față fobiei sau problemelor de anxietate. Formatorii sau profesorii pot pune, de asemenea, în practică teoria condiționării clasice, construind un mediu de clasă pozitiv sau foarte motivat pentru a ajuta elevii să-și depășească fobiile și să ofere cele mai bune performanțe.

Teoria și învățarea condiționării operante

Renumitul psiholog comportamental B.F. Skinner a fost principalul susținător al teoriei condiționării operante. Din acest motiv, condiționarea operantă este cunoscută și sub denumirea de condiționare Skinneriană și condiționare instrumentală. La fel ca condiționarea clasică, condiționarea instrumentală / operantă pune accentul pe formarea asociațiilor, dar aceste asociații sunt stabilite între comportament și consecințele comportamentale. Teoria a subliniat rolul pedepsei sau al întăririlor pentru creșterea sau scăderea probabilității ca același comportament să se repete în viitor. Dar condiția este ca consecințele să urmeze imediat un model comportamental. Accentul condiționării operante se pune pe modele comportamentale voluntare.

Componentele cheie ale condiționării operante

• Armare: armăturile întăresc sau cresc intensitatea comportamentului. Acest lucru poate fi pozitiv și negativ.

  Întărire pozitivă: atunci când un eveniment favorabil sau un rezultat este asociat cu un comportament sub forma unei recompense sau laude, acesta este numit ca întărire pozitivă. De exemplu, un șef poate asocia bonusul cu realizările remarcabile la locul de muncă.

  Armare negativă: aceasta implică eliminarea unui eveniment nefavorabil sau neplăcut după un rezultat comportamental. În acest caz, intensitatea unui răspuns este întărită prin eliminarea experiențelor neplăcute.

• Pedeapsă: Obiectivul pedepsei este scăderea intensității unui rezultat comportamental, care poate fi negativ sau pozitiv.

  Pedeapsă pozitivă: aceasta implică aplicarea pedepsei prin prezentarea unui eveniment sau rezultat nefavorabil ca răspuns la un comportament. Spank pentru un comportament inacceptabil este un exemplu de pedeapsă pozitivă.

  Pedeapsa negativă: este asociată cu eliminarea unui eveniment favorabil sau a unui rezultat ca răspuns la un comportament care trebuie slăbit. Deținerea promovării unui angajat pentru că nu poate îndeplini așteptările conducerii poate fi un exemplu de pedeapsă negativă.

• Programele de întărire: conform Skinner, programul de întărire cu accent pe sincronizare, precum și frecvența întăririi, a determinat cât de repede poate fi învățat un nou comportament și cum pot fi modificate comportamentele vechi.

Învățarea prin observare

Potrivit lui Albert Bandura, învățarea nu se poate baza doar pe asociații sau întăriri pe care le-a menționat în scrierile sale din cartea sa Teoria învățării sociale care a fost publicat în 1977. În schimb, sa concentrat pe învățarea bazată pe observație, pe care a dovedit-o prin binecunoscutul său experiment Bobo Doll. El a considerat că copiii observă cu atenție mediul înconjurător și comportamentul oamenilor din jurul lor, în special îngrijitorii, profesorii și frații și încearcă să imite aceste comportamente în viața lor de zi cu zi. De asemenea, a încercat să demonstreze prin experimentul său că copiii pot imita cu ușurință comportamentele sau acțiunile negative.

Un alt principiu important al teoriei învățării sociale a lui Bandura a fost că învățarea ceva prin observație nu trebuie să însemne neapărat că aceasta ar duce la o schimbare a comportamentului. Această schimbare de comportament este în întregime influențată de nevoia simțită sau motivația unei persoane de a susține și adopta o schimbare de comportament.

Pașii cheie implicați în învățarea observațională

• Atenție: atenția este foarte importantă pentru ca învățarea să aibă loc în mod eficient urmând tehnici de observație. Se așteaptă ca un concept nou sau o idee unică să atragă atenția mult mai puternic decât cele care sunt de rutină sau de natură banală.
• Păstrare: este capacitatea de a stoca informațiile învățate și de a le reaminti ulterior, care este la fel de afectat de o serie de factori.
• Reproducerea: implică practicarea sau emularea comportamentului învățat, ceea ce va duce în continuare la avansarea abilității.
• Motivație: Motivație pentru a imita comportamentul învățat al unui model depinde foarte mult de întărire și pedeapsă. De exemplu, un vizitator de birou poate fi motivat să se prezinte la birou la timp, văzându-l pe colegul său fiind recompensat pentru punctualitatea și actualitatea sa.

Autor / referință – Despre autor (i)

Articolul este scris de „Prachi Juneja” și revizuit de echipa de conținut a ghidului de studiu al managementului. Echipa de conținut MSG este alcătuită din profesori cu experiență, profesioniști și experți în materie. Suntem un furnizor de educație certificat ISO 2001: 2015. Pentru a afla mai multe, faceți clic pe Despre noi. Utilizarea acestui material este gratuită în scopuri de învățare și educare. Vă rugăm să faceți referire la autorul conținutului utilizat, inclusiv link-uri către ManagementStudyGuide.com și adresa URL a paginii de conținut.